de Lily » Mie Sep 27, 2023 3:45 pm
1.Povestea lui Moise în cosuletul de papura:
Ca și în cazul majorității panteoanelor antice, esența oricărui zeu este foarte fluidă. Dar singurul element care rămâne cu Horus de-a lungul istoriei egiptene antice (de la Vechiul Regat prin perioadele ptolemaice și romane) este rolul său de zeu al regalității reprezentat de un șoim. Faraonul, la rândul său, este văzut ca întruchiparea vie a acestui zeu, adică ca Horus întrupat. În consecință, orice mit despre Horus este în esență și o poveste despre un zeu.
Relatarea nașterii lui Horus este înregistrată sub formă de poveste adevărată numai în Isis și Osiris ale lui Plutarh și într-o formă foarte prescurtată în P. Jumilhac. Deoarece acesta din urmă este un text egiptean nativ (în timp ce primul nu este) și pentru că cel din urmă este scurt în expunerea sa, este de preferat să se utilizeze P. Jumilhac. O mare parte a papirusului este preocupată de originea diferitelor nume divine. Când textul ajunge la numele Anubis, citim după cum urmează:
O altă versiune: Seth se gândea să-l caute pe Horus când era copil în locul său natal, la Khemmis. Mama lui l-a ascuns într-un coș de papirus, iar cuvertura lui Nephthys era deasupra lui. Ea l-a ascuns drept „copilul regal care se află în coșul de papirus”, și așa a apărut numele lui Anubis, iar Mehet-imy-wet a devenit imaginea lui de cult.
O altă versiune: El naviga într-o barcă de papirus, iar Isis i-a spus lui Thoth: „Lasă-mă să-l văd pe fiul meu care este ascuns în mlaștini”. Thot a spus: „Vezi-l”. Și Isis a spus: „Este el?” Și așa a luat naștere numele său Anubis, nume care, din acest motiv, este dat fiecărui copil regal.
Fluiditatea menționată mai sus a panteonului este reflectată în acest text: rețineți că există o încercare de a identifica Horus și Anubis, doi zei care sunt altfel distincti în religia egipteană. Dar punctul principal este clar: Horus, fiul lui Isis, a fost ascuns de mama lui într-un coș de papirus printre mlaștini pentru a-l proteja de unchiul său rău, Seth.
Povestea de bază a lui Horus este următoarea: Într-o bătălie dintre cei doi frați Seth și Osiris, primul, reprezentând forțele răului și haosului, 20 îl ucide pe cel din urmă, reprezentând bunătatea.
Osiris devine astfel zeul morților. Soția lui Osiris, Isis, a fost însărcinată cu sămânța lui Osiris înainte de a avea loc această bătălie. Văduva Isis fuge acum în Deltă, unde poate să se ascundă de Seth, cât și să-l nască pe Horus. Aici Isis alăptează copilul și îl protejează. Uneori, Isis trebuie să-l lase neprotejat pe nou-născutul Horus, iar uneori el este atacat de șerpi și scorpioni, dar întotdeauna supraviețuiește, mai ales atunci când alte zeități, în special sora lui Isis, Nephthys, servesc ca gardieni și protectori ai tânărului Horus. La sfârșitul mitului, Horus ajunge la maturitate și este gata să lupte împotriva lui Seth pentru a răzbuna moartea tatălui său Osiris.
Moise in copilărie, a fost pus în derivă pe Nil pentru a scăpa de a fi ucis de egipteni. Salvat de o prințesă regală, Moise a fost crescut în curțile egiptene. În cele din urmă și-a dat seama de situația poporului său și a fost folosit de Dumnezeu pentru a-i elibera pe israeliți din Egipt.
Conform cronologiei tradiționale egiptene, Moise s-ar fi născut la sfârșitul secolului al XVI-lea î.e.n. Exodul 2:10 scrie că numele „Moise” („Mose” în ebraică) a fost dat pruncului de către prințesa egipteană pentru că, așa cum a spus ea, „l-am scos din apă”. Numele Moise, Mosis, Moshe, Mose sunt interschimbabile. Acesta este un cuvânt de origine egipteană, care înseamnă a fi „scos” sau „născut”; în cazul lui Moise, născut din apă. Acest element de nume egiptean este obișnuit, mai ales în timpul secolelor XVI-XV î.Hr., potrivindu-se alături de regalitatea egipteană contemporană, cum ar fi Tuthmose sau Tuthmosis, „născut din Tuth”; Ahmose; Amenmoza; Rămuros; Kamose; Wadjmose; etc. Este cunoscut și ca nume de sine stătător.
Avem mitologii egiptene mai similare, dar din păcate toate duc spre Moise, despre faptul că știau cine era, nu despre un mit de al lor preluat de evrei.
Il avem pe Osarseph care a fost un preot egiptean antic care a devenit renegat împotriva faraonului egiptean Amenophis (forma greacă a lui Amenhotep). Osarseph a ajuns să conducă o armată de 80.000 de sclavi – caracterizați de Manetho drept „leproși”, care au fost stabiliți la Avaris – spunându-le să părăsească zeii egipteni.
Manetho a povestit că Osarseph l-a condus pe Amenophis în exilul etiopian. În cele din urmă, Amenophis s-a întors, ridicându-se pentru a-l răsturna pe Osarseph, adepții săi și aliații săi hiksoși. Faraonul Amenofis i-a alungat spre est din Egipt „și i-a urmărit până la hotarele Siriei”. Josephus l-a citat pe Manetho spunând: „Osarsef și-a schimbat numele și s-a numit Moise”.
Sunt ușor intrigată cum preiei absolut orice mit vag similar din egipt și il accepți drept sursă a Bibliei, ignorând total posibilitatea ca evreii să fie cei care au spus adevărul, mai ales că momentan spusele evreilor au susținere arheologică, cele ale egiptenilor... sunt absurde.
2.Legea lui Moise:
Sunt puțin surprinsă de alegere. Reamintesc că principalul scop al creștinismului este să Il iubești pe Domnul Dumnezeul tău, El spune că evreii nu sunt in voia Lui, deși ei respectă regulile lui Moise. Iar o anomalie totală față de orice alt mit sau religie, ceea ce ridică principala problemă, care era interesul evreilor să facă un zeu care cere dragoste?! Care era beneficiul evreilor in asta?! Regulile morale au logică, pe principiu dacă nu ești cuminte vine Bau Bau și te mănâncă, dar cu ce te ajută ca oamenii să iubească... nimic?! Voi intra și aici in detaliu să vedem de ce nu merge teoria preluării Codului.
Diferențele dintre Legea Mozaică și Codul Hammurabian sunt semnificative. De exemplu, Legea lui Moise a depășit cu mult Codul lui Hammurabi prin faptul că era înrădăcinată în închinarea unui singur Dumnezeu, suprem peste toate. Principiile morale ale Vechiului Testament se bazează pe un Dumnezeu drept care a cerut ca omenirea, creată după chipul Său, să trăiască drept. Legea lui Moise este mai mult decât un cod legal; vorbește despre păcat și responsabilitate față de Dumnezeu. Codul Hammurabian și alte legi antice nu fac acest lucru.
Codul lui Hammurabi s-a concentrat exclusiv pe legile penale și civile și a aplicat pedepse dure și uneori brutale. În acest fel, Hammurabi are mai multe în comun cu Draco decât cu Moise. Legea lui Moise a oferit dreptate, dar se ocupa și de legile spirituale și de sfințenia personală și națională. Drept urmare, Legea mozaică s-a ocupat de cauza crimei, nu doar de efectele acesteia. Legea mozaică ridică valoarea vieții umane și întregul ei tenor este mai plin de compasiune decât cel al Codului Hammurabian. Dimensiunea spirituală este cea care face Legea lui Moise unică.
Legea mozaică pune un accent puternic pe recunoașterea păcatului ca fiind cauza căderii unei națiuni. Un astfel de gând lipsește cu desăvârșire din Codul lui Hammurabi. Marele principiu fundamental al legilor lui Dumnezeu din Biblia ebraică poate fi rezumat în cuvintele: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” . Un astfel de principiu era cu totul necunoscut babilonienilor, așa cum se vede în codul lor de lege.
Există o diferență dramatică de perspectivă între Hammurabi și Moise. Focalizarea unuia este orizontală, în timp ce a celuilalt este verticală. Codul legii Vechiului Testament este orientat religios, în timp ce altele sunt civile. Mesopotamienii credeau că zeul Shamash i-a dat lui Hammurabi codul său de lege pentru ca oamenii să se poată înțelege între ei. În Biblie, codul legii a fost dat în primul rând pentru ca oamenii să se poată înțelege cu Dumnezeu.
Acesta este ceea ce diferențiază Legea mozaică de toate celelalte coduri de lege ale antichității: accentul ei puternic pe chestiunile spirituale. Cel mai apropiat Codul Hammurabian se apropie de o astfel de spiritualitate este proclamarea sa că cei care furau de la zei vor fi omorâți. Spre deosebire de Legea mozaică, Codul lui Hammurabi nu avea prevederi pentru iertare.
Teoria că Legea lui Moise este pur și simplu o reformulare a lui Hammurabi a fost în mare măsură abandonată astăzi, datorită faptului că coduri de lege similare, chiar mai vechi decât ale lui Hammurabi, au fost găsite în diverse alte locuri. Acestea ar include legile cuneiforme, scrise încă din 2350 î.Hr.; Codul lui Urukagina, 2380 î.Hr.; Codul lui Ur-Nammu, 2050 î.Hr.; si altii.
Majoritatea criticilor acceptă faptul că legile babiloniene erau probabil binecunoscute evreilor din vremea lui Moise. Când Dumnezeu și-a comunicat Legea, El a folosit un limbaj cu care israeliții erau deja familiarizați, iar aceasta ar explica formularea similară pentru legi similare.
Atât Hammurabi, cât și Moise au înregistrat un sistem complex de legi, unic pentru vremurile lor. Hammurabi a pretins că a primit codul său de la zeul babilonian al justiției, Shamash. Moise a primit Legea lui Dumnezeu pe vârful Muntelui Sinai direct de la Domnul, Dumnezeul israeliților. Există unele asemănări între Legea mozaică și Codul lui Hammurabi, așa cum ar fi de așteptat de la două sisteme legislative. Cu toate acestea, diferențele lor semnificative demonstrează lipsa de temei a acuzației prin care Moise a copiat din Codul lui Hammurabi.
In concluzie sunt de acord cu ultima parte, fiecare cultură și-a adaptat evenimentele, dar toate, cu excepția creștinismului, sunt profund umane. Niciuna nu are anomalii care ar putea indica implicarea unei divinități.
Cine bea din paharul științei până la jumătate rămâne ateu. Cine bea paharul științei până la capăt Il descoperă pe Dumnezeu - Albert Einstein
Let My People Think