Daţi-ne like pe pagina oficială de FaceBook

Revoluție în Paradis!

Cu şi despre spiritualitate

Moderatori: Opincariu Ana Maria, Paco_ste

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Dum Mar 20, 2022 1:37 pm

Lily » Dum Mar 20, 2022 1:45 am scrie:Martorii lui Iehova nu cred că Iisus este Dumnezeu in adevăratul sens al cuvântului, cred că este un Dumnezeu cum și noi putem ajunge "dumnezei". Au cărticelele lor făcute de congres, pe care le mai și modifică de mii de ori. Tot prevestesc sfârșitul lumii și nu vine. Plus tâmpenia aia că Iisus a fost pe pământ prin vreo 1914 și a analizat toate bisericile și a ales biserica lor. Simplul fapt că desconsideră Biblia mă face să nu am incredere in ei. Revin la ceea ce spun intodeauna, dacă nu crezi Biblia, atunci pe cine crezi? Nici nu știu cine sunt acei membri ai congrsului, umilii slujitori sau cum iși spun, cum aș putea să analizez dacă au credibilitate sau nu? Eu pentru a stabili dacă Biblia este credibilă am analizat persoanele care au promovat-o și care știau sigur dacă era de la Dumnezeu sau nu, Iisus și apostolii. Ei și-au demonstrat credibilitatea. Ce au făcut ăștia din consiliul ăsta pentru a demonstra că ceea ce susțin este real? Simplul fapt că au stilul ăsta mafiot de a trata membri "neascultători" mă face să le pun la indoială credibilitatea. Trecând peste problemele de logică ale doctrinei.

isus nu e dumnezeu intrupat ci dumnezeu ca si Moise. Chiar spune isus "celor care le-a vorbit Cuvantul . . .sunteti dumnezei . " Deci pentru mine e clar acest lucru. Cine sustine ca e dumnezeu intrupat e un pagan, findca numai la pagani zeii si dumnezeii se intrupau. De fapt Noul testament a fost in asa fel modificat de catre preotii pagani care au aderat la crestinism, ca sa se creada ca isus e dumnezeu intrupat.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Reclame

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Mar 20, 2022 7:51 pm

Am mai discutat pe tema asta, sunteți Dumnezei cu sensul de lideri, judecători, nu deitate. De asemenea am mai discutat pe tema semnificației cuvântului păgân, păgânul este cel fără religie, deci nu poți numi un creștin păgân. Dovada că Noul Testament a fost modificat! Eu pot să demonstrez că Congresul lor modifică cărțile lor anual. Repet, cine sunt ăia? In ce lume paralelă un om rațional ar putea accepta aberațiile ălora plini de bani, care modifică zilnic cărțile "sfinte" peste cuvântul lui iisus care este unanim acceptat ca fiind drept, nemincinos, și peste cuvântul apostolilor. Toți și-au dat viețile pentru ceea ce au susținut, ce fac ăștia din Congres? De ce aș crede niște oameni pe care nu ii cunosc și care schimbă cel puțin anual "invățăturile". Apostolii au spus că oricine aduce o altă vestire, exceptând cea din Biblie, este un blestem.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Mar Mar 22, 2022 6:56 pm

Lily » Dum Mar 20, 2022 9:51 pm scrie:Am mai discutat pe tema asta, sunteți Dumnezei cu sensul de lideri, judecători, nu deitate. De asemenea am mai discutat pe tema semnificației cuvântului păgân, păgânul este cel fără religie, deci nu poți numi un creștin păgân. Dovada că Noul Testament a fost modificat! Eu pot să demonstrez că Congresul lor modifică cărțile lor anual. Repet, cine sunt ăia? In ce lume paralelă un om rațional ar putea accepta aberațiile ălora plini de bani, care modifică zilnic cărțile "sfinte" peste cuvântul lui iisus care este unanim acceptat ca fiind drept, nemincinos, și peste cuvântul apostolilor. Toți și-au dat viețile pentru ceea ce au susținut, ce fac ăștia din Congres? De ce aș crede niște oameni pe care nu ii cunosc și care schimbă cel puțin anual "invățăturile". Apostolii au spus că oricine aduce o altă vestire, exceptând cea din Biblie, este un blestem.

Paganii nu sunt atei, ei sunt religiosi veritabili si in trecut jertfeau nu doar animale ci si oameni.
Dealtfel Avraam din biblie a ajuns din prostie sau din imbecilism sa creada ca Dumnezeul cel viu cere jertfa de oameni.Credinta asta era doar la popoarele cu religie pagana.

Imi reamintesc ca am mai discutat insa e nevoie sa-ti reamintesc si tie ca tipul de religie practicat de tine nu are nimic crestinesc.
In Evrei 7 se specifica clar ca ultimul preot e isus, si ca dupa el oricine se considera preot e un inselator, mai ales daca cunoaste ca isus e ultimul preot.

Si Dumnezeu a schimbat invataturile. Ele sunt in functie de conjunctura. La inceput a dat si porunci "gresite" , sunt poruncile cu pedepse la moarte. Ei bine acele porunci au fost stabilite nu Dumnezeul cel viu ci de Moise findca el a fost numit dumnezeu. La fel si isus, a venit cu porunci care difera de cele lui Moise findca are un alt spirit, spiritul iubirii.
De exemplu a iertat pe adultera, normal trebuiau sa aduca si pe barbatul cu care a curvit, dar faptul ca haita de barbati au adus-o doar pe ea arata ca judecata era stramba, si mai era argumentul lui isus "cine e fara pacat sa arunce primul cu piatra", deci lipsea cu desavarsire initiativa. Si totusi in trecut chiar pacatosii participau la omorarea celor prinsi in flagrant.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Mar 27, 2022 5:10 pm

DEX-ul este clar: PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus. sursa: DEX '09 (2009) adăugată de blaurb. acțiuni

Nu văd nicăieri semnificația dată de tine. Religia mea este bazată pe Biblie, ăsta este creștinismul. In veci nu voi urma un consiliu al umililor servitori (Martorii lui Iehova) sau revelațiile vreunei femei sau vreunui tip, gen Ziua a Șaptea sau Mormonii, astea sunt absurdități. Aici idolul este congresul sau omul cu revelația, nu Dumnezeu, cuvântul Lui este secundar, ignorat dacă contrazice "revelația" liderilor. Ăsta este păgânism, idolatrie, sigur nu creștinism. Dumnezeul lor este liderul.

Acum legat de preoți nu e chiar așa, da Iisus este preotul cel mare, dar Apocalipsa 5:10 Ai* făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” Există și alți preoți, deși Iisus este cel suprem.
Timotei 3:
1Adevărat* este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop**1, doreşte un lucru† bun.”
2Dar trebuie ca episcopul* să fie fără prihană, bărbatul** unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare† să înveţe pe alţii.
3Să nu fie nici beţiv*, nici bătăuş**, nici† doritor de câştig mârşav, ci să fie blând††, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;
4 să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină* copiii în supunere cu toată cuviinţa.
Faptele apostolilor 26:12 În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
2 Tit 1:2 Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială* ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi** prezbiteri1 în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
6Dacă* este cineva fără prihană, bărbat** al unei singure neveste, având† copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
7Căci episcopul, ca* econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat** la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav†,
8 ci* să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat,

Apostolul Pavel dă o groază de indicații despre invățători/apostoli/diaconi/preoți și despre comportamentul in biserică, deci să vină cineva să spună că preoții nu sunt biblici sau adunările in biserică nu sunt biblice este o greșeală.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Joi Mar 31, 2022 3:05 pm

Lily » Dum Mar 27, 2022 7:10 pm scrie:Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul

Ce vină am eu că am fost botezat?
Eram mic, nu mă puteam împotrivi. :roll:
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Apr 03, 2022 4:25 pm

Sigur, când ești mic părinții decid pentru tine, așa este firesc. Nu ai abilitatea de a decide. Ce ar insemna ca un părinte să nu iși imbrace copilul până la 18 ani pentru că respectivul copil nu poate decide la o zi ce vrea să poarte?! Până la o anumită vârstă părintele decide ce este mai bine pentru copil, nu poate pretinde că respectivul copil a ales ceva, gen dacă să fie băiețel sau fetiță.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Dum Apr 10, 2022 10:59 am

Dream Catcher » Joi Mar 31, 2022 5:05 pm scrie:
Lily » Dum Mar 27, 2022 7:10 pm scrie:Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul

Ce vină am eu că am fost botezat?
Eram mic, nu mă puteam împotrivi. :roll:

Dragule, renunta la aceasta idee, tu nu ai fost botezat crestineste findca nu se implineste conditia necesara. E vorba de CREDINTA.
Tu nu ai avut nici o credinta ca isus e Hristosul.
Deci in situatia ca cineva iti mai baga pe gat prostia ca ai fost botezat, le spui ca e nul botezul findca nu s-a implinit conditia necesara.
Si acest lucru e valabil in randul oricui care crede ca a fost botezat insa i-a lipsit credinta in momentul "botezului".

Si voi lua atitudine impotriva oricui care va sustine contrariul. :D
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Dum Apr 10, 2022 11:34 am

Eu sînt mai bun, ca zeul vostru.
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Dum Apr 10, 2022 12:09 pm

Dream Catcher » Dum Apr 10, 2022 1:34 pm scrie:Eu sînt mai bun, ca zeul vostru.

Din viziunea ta tu esti mai bun. La fel crede despre sine si cel mai periculos infractor. Chiar si Putin crede despre sine ca e mai bun decat orice zeu.
Dar in afara de tine despre cine altcineva poti spune acelasi lucru ?
Eu pot afirma ca in comparatie cu isus, sunt un raufacator. Ba pot spune ca si gandurile mele uneori sunt contrare binelui.
De aceea prefer ca faptele si gandurile mele sa fie analizate/judecate din afara sistemului meu de valori.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Apr 10, 2022 7:45 pm

Păi dacă ești mai bun ca Dumnezeul nostru, fă o lume perfectă. :mrgreen:
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Mie Apr 13, 2022 2:55 pm

Dac-aș avea puterea, aș face-o.
Să-mi dea dumnezeu puterile lui.
1.îl omor
2.creez o lume cît mai aproape de perfecțiune (mult mai bună ca asta)

P.S.: Putin este creștin.
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Vin Apr 15, 2022 8:07 am

Dream Catcher » Mie Apr 13, 2022 4:55 pm scrie:Dac-aș avea puterea, aș face-o.
Să-mi dea dumnezeu puterile lui.
1.îl omor
2.creez o lume cît mai aproape de perfecțiune (mult mai bună ca asta)

P.S.: Putin este creștin.


Ce lume mai buna ai crea daca creatia ta ar descoperi ca esti un tiran si ucigas care nu suporta decat propria viziune a lumii ?
O lume perfecta inseamna libertate de constinta si miscare. Acest lucru iti e oferit de Dumnezeu. Doar ca tu experimentezi acum imparatia organizata de om, nu de Dumnezeu.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Vin Apr 15, 2022 11:01 pm

Paco_ste » Vin Apr 15, 2022 10:07 am scrie:Ce lume mai buna ai crea daca creatia ta ar descoperi ca esti un tiran si ucigas care nu suporta decat propria viziune a lumii ?
O lume perfecta inseamna libertate de constinta si miscare. Acest lucru iti e oferit de Dumnezeu. Doar ca tu experimentezi acum imparatia organizata de om, nu de Dumnezeu.

*conștiință

Libertate a avut și Hitler!
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Dum Apr 17, 2022 9:12 am

Da, Hitler a avut libertate de la Dumnezeu,dovada ca a facut ce si-a pus in minte, insa el nu a oferit libertate altora.
Un Dumnezeu iubitor ofera libertate pana si nelegiuitilor, e vreme de "har" ,adica au libertate pana la un moment, dupa care daca nu isi regreta actiunile , va pieri pe vesnicie.
Problema e ca a inselat poporul german si austriac, ca ideile sale sunt bune si ca trebuie sa le puna in aplicare. Hitler a venit la putere datorita votului poporului. Dumnezeu a acceptat ca liderul lor sa faca ce si-a propus.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Apr 17, 2022 4:20 pm

Tocmai, toți avem liberate. Putem face bine sau putem face rău. Tu ca potențial dumnezeu ești din prima criminal, prima ta acțiune vrei să fie crima, a Lui a fost creația, deci care e mai bun? :mrgreen: :twisted:
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Mar Apr 19, 2022 1:41 pm

Paco_ste » Dum Apr 17, 2022 11:12 am scrie:Da, Hitler a avut libertate de la Dumnezeu,dovada ca a facut ce si-a pus in minte, insa el nu a oferit libertate altora.
Un Dumnezeu iubitor ofera libertate pana si nelegiuitilor, e vreme de "har" ,adica au libertate pana la un moment, dupa care daca nu isi regreta actiunile , va pieri pe vesnicie.
Problema e ca a inselat poporul german si austriac, ca ideile sale sunt bune si ca trebuie sa le puna in aplicare. Hitler a venit la putere datorita votului poporului. Dumnezeu a acceptat ca liderul lor sa faca ce si-a propus.

Nu e nicio libertate, dacă există rai și iad.
Eu dacă îți zic ție că dacă îmi dai o bomboană, eu îți dau 10 lei, iar dacă i-o dai lui Lily, îți sparg capul cu o piatră?
Asta numiți voi "libertate"?

Sunt oameni care au murit pentru ideea asta. Mi se pare MIZERABIL și JEGOS din partea voastră să afirmați că zeul oferă liberate. X(
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Apr 24, 2022 10:56 pm

Cine te-a obligat să păcătuiești?! Ai ales să o faci. Păcatul se plătește și este corect, toți știm asta. M-a pocnit cineva vreau să fie pedepsit. Singura diferență este că Dumnezeu văzând că suntem tâmpiței, iubindu-ne, a ales să moară pentru noi, să plătească cu sângele Lui pentru păcatele noastre, dar este un cadou pe care il poți respinge, nu iți este forțat pe gât. Dacă tu alegi Iad-ul te poți duce acolo. Când satana a căzut au fost ingeri care au fost de partea lui, și au căzut cu el, nu au fost forțați să stea cu Dumnezeul pe care nu Il voiau. La fel și cu tine, tu alegi. Păcatul se plătește, nu se bagă sub covor, și cineva trebuie să il plătească, tu sau El, alegerea iti aparține.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Mar Mai 03, 2022 6:00 pm

Eu nu vreau să fiu cu el. [-(
De-asta fac revoluție!

Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Mai 08, 2022 6:21 pm

Păi nu ai ce revoluție să faci, te duci la căldurică să îți plătești singur păcatele, dacă ești bleguț. Eu știu că am nevoie de ajutor, plus că urăsc căldura, deci mă duc cu El, și Il las pe El să plătească tâmpeniile mele, eu nu mă descurc.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Mar Mai 10, 2022 2:35 pm

Eu nu am ce să plătesc. Nu am "păcate".
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Mar Mai 10, 2022 4:58 pm

Lily » Dum Mai 08, 2022 8:21 pm scrie:Păi nu ai ce revoluție să faci, te duci la căldurică să îți plătești singur păcatele, dacă ești bleguț. Eu știu că am nevoie de ajutor, plus că urăsc căldura, deci mă duc cu El, și Il las pe El să plătească tâmpeniile mele, eu nu mă descurc.

Imi pare rau sa-ti spun dar cu acest tip de mesaj intoxici constinta omului .
Nu e nici un iad, Tatal ceresc nu va trimite pe nimeni in iad. Aceste idei sunt satanice iar tu esti astfel mesagerul malefic.

Isus nu a platit nimic nimanui. El a acceptat sa implineasca profetiile si astfel a intarit convingerea ca dragostea e spiritul divin, nu amenintarile si nici santajul.
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Dream Catcher » Joi Mai 12, 2022 12:04 am

N-ai cum s-o convingi.
Ține de logica elementară că, dacă există zeul, nu trimite pe nimeni în iad. De fapt, nu există niciun iad.
Din păcate, Lily urmărește tot felul de "filosofi" pe YouTube și aceia au intoxicat-o cu niște idei pur distructive.
Dacă un om are nevoie de religie pentru a fi mai bun, atunci acel om nu e bun. E doar un cîine dresat (CHAGDUD TULKU, 1930–2002)
Avatar utilizator
Dream Catcher
administrator
administrator
 
Mesaje: 1922
Membru din: Mar Noi 13, 2018 10:53 am
Localitate: Constanţa
Orientare religioasă: ateu
Puncte de reputaţie: 605

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Dum Mai 15, 2022 2:52 pm

Eu imi testez teoriile, spre diferență de voi. Ceea ce am invățat din New Age este că mă pot inșela, deci pun la indoială cam tot. Voi vreți să credeți ceva, dar nu testați nimic.
Tatăl ceresc nu trimite pe nimeni in Iad, noi alegem Iad-ul, este o diferență.
Adică pe logica ta Iisus a acceptat să moară in chinuri groaznice pentru a indeplini profețiile care să intărească convingerea că dragostea este spiritul divin???? Este o aberație de un asemenea nivel de nu am cuvinte. Hai să zicem că tu ai dreptate și Iisus a murit cât să... arate că există un Dumnezeu, adică că ăla din Biblie e cel real și ne iubește, hai să accept ce ințeleg din mesajul tău.
1. Dacă Biblia este 90% falsă cum spui tu, ce profeție mai indeplinea? Adică dacă majoritatea profețiilor sunt false, de ce să mai indeplinească vreo profeție?
2.Ignorând aspectul de mai sus. de ce nu era profeția că Iisus o să vină și o să iubească toți oamenii, și o să facă să curgă lapte din munți, și miere din copaci? Adică dacă cineva vrea să imi arate că mă iubește imi oferă o viață frumoasă, nu torturează pe cineva pe o cruce cât să imi arate cât de iubitor este.
3.Iisus a spus de 70 de ori Iad, și de 160 de ori a făcut referire la Iad, in Biblie, dacă Iisus a mințit, de ce aș crede un cuvânt din ce a spus? Dacă vei spune că oamenii au interpretat greșit atunci, și acum, păi trimisul lui Dumnezeu (după voi, după mine Dumnezeu) nu știa să se exprime cât să ințeleagă majoritatea ceea ce voia să zică? Totuși dacă 90% ințeleg când citesc Iad, chiar Iad, iar 10% ințeleg nu știu ce, vreo aberație legată de conștiință (adică ceva suficient de evaziv cât să nu dea o explicație logică), atunci unde mai e mesajul adus de Iisus, dacă 90% nu il ințeleg corect? Dacă spui ceva intenționat distorsionat cât majoritatea să nu il ințeleagă corect, știind că nu il vor ințelege corect, asta se numește inșelătorie, dacă nu minciună.

Vezi cam de asta toate teoriile astea stupide nu au cum să treacă filtrul logicii. Dacă Iisus a murit pentru orice altceva decât pentru a plăti pentru păcatele noastre, El fiind Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu are cum să fie iubitor, milos sau drept. Dacă Dumnezeu nu ar pedepsi păcatele nu ar fi drept, a se vedea David și nemulțumirea ta legată de păcatele lui și iertarea lui.
Dacă Dumnezeu nu ar oferi o variantă de a scăpa de răsplata păcatelor săvârșite nu L-am mai numi milos.
Dacă nu ar arâta putere de sacrificiu pentru noi nu L-am mai considera iubitor. A murit pentru ca noi să putem scăpa de IAD și să putem exista veșnic cu El. Iisus trebuia să fie omorât in chinuri groaznice altfel nu se putea considera o plată adecvată pentru toate păcatele săvârșite de noi. Să zicem că era impușcat, păi o mamă a cărui copil a fost violat și ucis nu știu dacă era satisfăcută dacă criminalul era impușcat și atât. Pedeapsa trebuia să fie severă, iar El a fost umilit, plimbat in fundul gol prin toată comunitatea, abandonat și trădat de cei mai buni prieteni, respins prin alegerea salvării unui criminal, torturat și intr-un final a murit. Cam acoperă toată gama de păcate.
Testați logic toate ipotezele, nu mai credeți tot ce vi se spune. dacă nu e logic, e fals.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Paco_ste » Mar Mai 17, 2022 3:09 pm

Lily » Dum Mai 15, 2022 4:52 pm scrie: Pedeapsa trebuia să fie severă, iar El a fost umilit, plimbat in fundul gol prin toată comunitatea, abandonat și trădat de cei mai buni prieteni, respins prin alegerea salvării unui criminal, torturat și intr-un final a murit. Cam acoperă toată gama de păcate.
Testați logic toate ipotezele, nu mai credeți tot ce vi se spune. dacă nu e logic, e fals.

Partea asta mi-a atras atentie . . . deci din acest motiv te intreb acum , pentru nemerniciile unui rege, regele David, care a fost intronat rege din simplu oier, deci avea de toate, viata imbelsugata, femei multe, putere . . . si el decide sa ia cu forta femeiea altuia si apoi planueste sa-i ucida barbatul ca sa nu afle ca e insarcinata , tu cam ce pedeapsa crezi ca ar merita ?
Sau mai direct, daca tie ti-ar fura barbatul o regina si apoi ar planui sa te ucida, cam ce pedeapsa merita acea regina , care a fost luata din randul lumii si intronata regina ?
A primit David pedeapsa cuvenita ? Sau crezi ca va primi pedeapsa in viitor ?
Paco_ste
moderator
moderator
 
Mesaje: 1371
Membru din: Joi Ian 23, 2020 3:26 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 602

Re: Revoluție în Paradis!

Mesajde Lily » Joi Mai 19, 2022 4:00 pm

Perfectă intrebare. Dacă David era trădat de un prieten, vândut practic pentru 30 de arginți. Dacă cel mai bun prieten nega că il cunoaște. Dacă toți prietenii, cu excepția unuia, fugeau și se ascundeau, il abandonau. Dacă era judecat strâmb de comunitatea lui. Membri ai comunității mințeau pe față, depuneau mărturie mincinoasă despre el, doar să fie condamnat. Dacă il scuipau in față. Dacă comunitatea, având posibilitatea să il salveze, alegeau să salveze un criminal in defavoarea lui. Dacă il plimbau in fundul gol prin toată comunitatea să rădă toți de el. Dacă il biciuiau cu bici cu bile de metal și bucăți de oase. Dacă ii băgau cuie in mâini și picoare și il agățau de un băț. Dacă, cerând apă, ii dădeau oțet să bea. Dacă toată comunitatea stătea și se uita la el cum moare și râdeau de el că nu e capabil să se salveze. Dacă murea practic sufocat in agonie, cu bucăți de carne atârnând pe el, consideri că era suficientă pedeapsă pentru David?

Romani 6:6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,
Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit† şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.
Let My People Think
Avatar utilizator
Lily
administrator
administrator
 
Mesaje: 1211
Membru din: Mie Aug 05, 2020 5:11 pm
Orientare religioasă: creştin
Puncte de reputaţie: 719

AnteriorUrmătorul

Înapoi la General

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

  • Reclame